A II-a ediție a Festivalului Covorului Basarabean
mai 28, 2018
A IV-a ediție a Festivalului Covorului Basarabean
mai 28, 2018
Sute de vizitatori au descoperit frumusețea covoarelor tradiționale basarabene la cea de-a III-a ediție a Festivalului Covorului Basarabean, desfășurat sub genericul „Poeme țesute cu dor”. Evenimentul a avut loc pe 19 iunie 2016, în incinta Complexului de meșteșuguri populare „Arta Rustică” din satul Clișova Nouă, raionul Orhei. Festivalul a fost organizat de Asociația Obștească „Femeia Rurală” în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, Asociația Obștească Uniunea Meșterilor populari din Moldova, Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI), Secția Raională Cultură Orhei și Primăria Ciocîlteni. Festivalul Covorului 2016 a avut loc în ambianța rustică a unei curți țărănești, unde vizitatorii au putut participa la ateliere de prelucrare și vopsire a lânii în nuanțe naturale. Alături de meșterițele complexului „Arta Rustică”, participanții au învățat pas cu pas cum se țese un covor tradițional. Cei mai îndrăzneți vizitatori s-au înrolat pentru câteva ore la Școala Tinerilor Meșteșugari și au văzut cum se cioplește în lemn, cum se împletește în fibre vegetale și se covoare basarabene cu peste 70 de motive autentice. Elementul omniprezent în covoarele basarabene este Pomul Vieții, un simbol creștin străvechi, care unește cerul și pământul, semnificând tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Din simbolurile țesute în scoarța covoarelor seculare a fost inspirat și creat brandul Național Turistic „Pomul Vieții”. La eveniment a fost prezentă și cea mai cunoscută păstrătoare a tradițiilor în covoare, Varvara Buzilă, etnograf și muzeograf. La șezătoare au participat 50 de ţesătoare din șase raioane – Donduşeni, Rîşcani, Teleneşti, Cantemir, Rezina şi Orhei, precum şi meşteri cioplitori în lemn şi ceramişti din întreaga ţară. Festivalul Covorului este o promovare a artei meșteșugurilor autentice.”
Recenzii: Diana Lazăr, vicedirectorul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova: „Ne bucurăm că Festivalul Covorului se regăsește printre cele 15 evenimente cu potențial turistic pe care le sprijină în acest an Proiectul de Competitivitate USAID Moldova.” „Suntem convinși că festivalurile sunt cele mai eficiente instrumente de atragere a turiștilor și de dezvoltare a comunităților. Astfel de evenimente frumoase duc la creșterea interesului pentru turismul local și sporesc atracțiile turistice pentru vizitatorii străini”. Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova vine să susțină dezvoltarea turismului receptor în Republica Moldova, printre care și dezvoltarea noilor produse și destinații turistice, a serviciilor de cazare în regiunile rurale și vinicole. Multiplicarea ofertelor duce inevitabil la sporirea competitivității pe piața prestatorilor de servicii turistice din Moldova și la îmbunătățirea acestora. Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova își propune să elaboreze un calendar anual al evenimentelor, care să fie promovat la nivel internațional și folosit atât de agențiile de turism, cât și de către vizitatorii străini. Organizatorii sunt convinși că Festivalul Covorului va deveni parte a acestui calendar.
Vezi Muzeul